Trădarea clipei

În fuga ei tu vezi s-alergi doar înapoi.
Te-nșeală, tu nu știi însă s-o trădezi...
Te ceartă și tot ea te împacă apoi,
Te minte... și te face să o crezi.

Când o alergi, ea stă încremenită.
O prinzi și vrei pe veci să fie doar a ta.
Ea vrea să fie și trădată, și iubită,
Când vrei însă să plece, ea voiește să stea.

Ea este doar o parte a timpului netrebnic
Iar tu ești joc al nebuniei sale hâde
De inocența ta va profita ne-îndoielnic
De vrei să scapi de ea, nu ai unde te-ascunde.

Tu vezi în viitor dulcea scăpare
Și-ți pare-a fi să zbori tot mai ușor...
Ea simte iar nevoia de trădare
Și-ți taie-avântul brusc, necruțător.

Ea este Clipa, un înger decăzut între luceferi...
Rostind șoptiri, trecând fulgerător...
Din ale sale gheare puțini pot scăpa teferi
Ea e nemuritoare, tu... simplu muritor.

De veghe la căpătâiul unei șoapte...

Veghez desculț și abătut la căpătâiul unei șoapte.
Încerc s-o țin în viață, promit c-am s-o ascult,
Tremur de teamă, nu voi s-o las să piară-n noapte,
Încerc s-o fac să înțeleagă cât o iubesc de mult.

Pe buze stă sfârșită, lipsită de putere,
Vrea să se facă auzită, să fie înțeleasă...
Se simte însă slabă, răpusă de durere,
Și este tot mai tristă crezând că nu îmi pasă.

Se-agață de-ancora lansată în marea de regrete
Dorind să se salveze de cruda, neagra moarte...
Se vrea rostită, nu doar pictată-n reci portrete
Și vrea să-i fiu aproape... simțind că sunt departe.

C-o ultimă putere rostește sfâșiată: "te iubesc".
Și moare fericită, și-ajunge-n raiul șoaptelor din noapte,
De-acum e conștientă că numai pentru ea  trăiesc...
Veghind desculț și abătut la căpătâiul unei șoapte.

Treimea laică: bărbatul, femeia, și sfintele legăminte dintre ei

Am scris aceste rânduri într-o seară de duminică, la emisiunea Alexei de la radiolynx.ro, încercând să găsesc un răspuns, ba nu, să  lămuresc întâi pentru mine, iar apoi pentru ceilalți, așa cum știu mai bine, ceea ce unii încă mai consideră a fi o întrebare existențială, una a cărei cheie a deslușirii stă, cred eu, pe de o parte în înțelegerea și tolerarea misoginului din fiecare dintre noi, și pe de altă parte, în pasajele de rațiune eludate ale fiecăruia dintre aceia ce văd în bărbat fie omul absolut, fie zeul suprem, și anume: "e mai ușoară sau mai grea viața alături de o femeie?"
Adică da, întrebarea se pune așa, "e mai ușoara sau mai grea viața alături de o femeie?", astfel că nu intră în discuție eventualitatea de a nu avea o femeie alături, ci doar felul în care fiecare vede viața alături de ea.   Eu aș spune astfel: bărbatul își face singur viața mai grea din momentul în care decide că poate trăi fără o femeie alături, și și-o poate face infinit mai ușoară realizând cât de importantă ar fi o femeie în viața sa.
Să afirmi că viața e mai grea alături de o femeie înseamnă să-ți negi practic propria ființă și rostul tău în această lume, ca bărbat. Să-ți negi credința în lume și în frumosul ei, în puterea dătătoare de viață, în fragilitatea aparentă a celei care te completează, în cea care te poate transforma în misogin, fără ca măcar să realizezi asta sau fără a găsi puterea de a recunoaște acest lucru.
Să spui ca viața e mai grea alături de o femeie înseamnă să îți refuzi menirea de a fi bărbat în adevărata putere a cuvântului, să-ți găsești propriul nul absolut și să arunci asupra-ți blestemul de a nu putea evolua dincolo de acesta. Să te afunzi în abisul refuzului de sine și de viață, să iți semnezi propria sentință la rece, la nestatornicie, la căutarea fără de sfârșit a rațiunii de a trăi. Și nu spun aceste lucruri neapărat pentru a aduce o banală odă femeii, convins fiind de valabilitatea acestor idei și atunci când rolurile bărbat- femeie se inversează, ci în speranța că fiecare dintre aceia care citesc aceste rânduri și cred ca viața e mai grea alături de o femeie vor realiza că de fapt doar le este greu să recunoască puterea unei femei asupra lor.
Extrapolând, dacă aș fi pus să găsesc o conexiune laică la Sfânta Treime, pentru mine aceea ar fi formată din bărbat, femeie, și iubirea și înțelegerea sfântă dintre cei doi. Orice om care alege să trăiască o viața înafara acestei treimi sau negând dreptul unuia sau altuia dintre cele trei elemente de a se afla acolo, își păcălește propria fire și face jocul unui destin hâd, potrivnic, lovind cu o putere dusă până la masochism în propriul său  "EU".