Aveam o țară. Era frumoasă. "Ce țară frumoasă avem!"- strigam cu toții într-un glas. Țara noastră avea mere. "Ce mere frumoase are țara noastră!"-ne minunam noi. Țara noastră participa la prezentări si primea 100 de euro pentru o ieșire pe catwalk. Mai naturală de atât nici că putea fi, mai anorexică decât multe țări din lumea a treia; pffff... ce forme avea țara asta...
O grămadă de cocalari și politruci erau atrași de formele ei... Trebuia să avem grijă de țara noastră, să nu ne-o scoată golanii în club, să ne-o îmbete și să ne-o mai integreze în mai știu eu ce uniune. Dar nu ne făceam griji din punctul ăsta de vedere, și asta pentru că țara noastră era și devreme-acasă. Până la ora 22:00, cel târziu, avea voie să iasă și să se joace cu Bulgaria și cu Albania. De câteva ori s-a înhăitat cu țări ca Germania, Anglia, Spania sau Elveția. Asta până am prins-o și i-am zis: "dacă te mai prind că îți cumperi etnobotanice cu banii de salarii... că dai din petrolul tău și Kazahstanului și că arzi gazul de pomană cu Rusia, sau că tragi din narghilea cu Turcia... Te dezmoștenesc! Sau te trimit în pribegie să faci mămălicki și să aduni cornișoni, mama ta de căpșunară!"
Am zis că țara noastră era și bogată. Păi era! Cum să nu fie? Din averea ei dădea și altora, pe care nici banii din turismul la muntele zeilor nu-i mai putea salva de la faliment.
Țara noastră ținea mult la familie și la valorile ei: își ajuta mătușile să aibă ce să scrie în declarațiile de avere, își ajuta fiii să conducă bolizi, fiicele să se mărite cu miliardari bătrâni și nepoții să-și construiască vile. Pe ceilalți îi trimitea la facultate, apoi la masterat, apoi la doctorat, și apoi în șomaj.
Țara noastră s-a îndrăgostit acum șase ani de un marinar... acesta a vrajit-o șoptindu-i la ureche: "Să trăiești bine!" Și a luat-o cu el pe mare; de atunci a plutit în derivă... nu o dată a fost prinsă sărmana de pirați și tunsă cheală. Și ce păr lung, bogat și bălai avea, și ce spice aurii avea in păr! Acum prințesa de altă dată zace pe un pat de spital în moarte clinică. Au sluțit-o mișeii, au dezbrăcat-o și i-au furat tot! Acum mi-e teamă să nu-i doneze și organele.
Vă rog, nu-i mai chemați pe americani să o sărute, din morți n-o mai întorc. Lăsați divinitatea s-o întoarcă înapoi din drumul către lumină. Sau s-o lăsăm să intre în lumină? Pentru cei care au mai rămas la priveghi: ultimul să stingă lumânarea...
Am zis că țara noastră era și bogată. Păi era! Cum să nu fie? Din averea ei dădea și altora, pe care nici banii din turismul la muntele zeilor nu-i mai putea salva de la faliment.
Țara noastră ținea mult la familie și la valorile ei: își ajuta mătușile să aibă ce să scrie în declarațiile de avere, își ajuta fiii să conducă bolizi, fiicele să se mărite cu miliardari bătrâni și nepoții să-și construiască vile. Pe ceilalți îi trimitea la facultate, apoi la masterat, apoi la doctorat, și apoi în șomaj.
Țara noastră s-a îndrăgostit acum șase ani de un marinar... acesta a vrajit-o șoptindu-i la ureche: "Să trăiești bine!" Și a luat-o cu el pe mare; de atunci a plutit în derivă... nu o dată a fost prinsă sărmana de pirați și tunsă cheală. Și ce păr lung, bogat și bălai avea, și ce spice aurii avea in păr! Acum prințesa de altă dată zace pe un pat de spital în moarte clinică. Au sluțit-o mișeii, au dezbrăcat-o și i-au furat tot! Acum mi-e teamă să nu-i doneze și organele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu